probleme matematica cla4a

Posted: 4 Martie 2011 in SFATURI UTILE

1. Aflaţi numerele a, b şi c care îndeplinesc simultan condiţiile:
a + b + c = 253
a : b = 3
c este cu 3 mai mare decât b.

2. Cei patru membri ai unei familii au împreună 80 de ani. Să se afle ce vârstă are fiecare, dacă fiica are cu 2 ani mai mult decât fiul, mama are de 4 ori mai mulţi ani decât fiica, iar vârsta tatălui este cât vârstele celorlalţi ceilalţi trei la un loc.

3. În şcoală s-au organizat întreceri sportive. Elevii clase a IV a s-au înscris astfel: 15 copii la alergare de viteză şi 13 copii la alergare de rezistenţă. Ştiind că 2 dintre copii au participat la ambele probe, să se afle câţi copii din clasa a IV a au participat la concursurile sportive.

4. În cadrul concursurilor sportive, elevii clasei a IV a s-au înscris astfel: 15 copii s-au înscris la alergare de viteză, 13 copii s-au înscris la alergare de rezistenţă, iar 7 copii s-au înscris la săritura în lungime. Ştiind că 5 copii s-au înscris la toate cele trei concursuri, iar 2 copii s-au înscris şi la viteză şi rezistenţă, să se afle câşi copii din clasa a IV a au participat la concurs.

5. Numărul 7 este treimea jumătăţii unui alt număr. Care este acel număr?

Comentarii
  1. vladescu tiberiu spune:

    Daca veti putea raspunde la asta va rog sa postati(desigur ca stiu rezolvarea)

    a:b=2 a-b=39 b:c=2

    Aflati numerele a,b,c

  2. vladescu tiberiu spune:

    Rez este:a,b,c sunt a=13 b=26 c=52 :)) verificati :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s