ALTE MISTERE DA VINCI

Posted: 4 Decembrie 2010 in MISTERE

Un istoric de artă a dezvăluit secretul tabloului “Cină cea de taină”, pictat în 1498 de Leonardo da Vinci. Versiunea unanim acceptată până în prezent, şi contestată de istoric, era că Iisus şi discipolii au mâncat mile şi pâine. Potrivit lui John Varriano, la cină cea de taină s-a consumat tipar şi portocală. Cel puţin această este versiunea dată de pictor.
Potrivit istoricului, aceste bucate erau destul de renumite în secolul al XV-lea, când da Vinci a realizat celebra lucrare. Însuşi Da Vinci era un fan al tiparului, fapt ce ar putea explica prezenţa peştelui în această lucrare, a declarat Varriano, citat de “Daily Mail”.

O dată pe care trebuie s-o treceţi în jurnalul dvs.: Leonardo da Vinci a prezis că lumea se va sfârşi pe 1 noiembrie 4006, conform unei cercetătoare de la Vatican. Sabrina Sforza Galitzia a spus că indiciile au fost găsite în pictura murală a “Cinei cea de Taină”.
Fereastra din centrul picturii, deasupra căreia se găseşte o semilună, ar conţine un “puzzle matematic şi astrologic” care a fost descifrat, a declarat Sabrina Sforza Galitzia. Ea pretinde că da Vinci a văzut sfârşitul lumii care s-ar realiza printr-un potop universal ce ar începe pe 21 martie 4006 şi s-ar încheia pe 1 noiembrie 4006.
“Documentele au arătat faptul că da Vinci credea că acest lucru ar marca un nou început pentru umanitate”, a spus dna Galitzia. “Există un cod da Vinci, dar acesta nu e cel popularizat de Dan Brown”, a mai spus ea.
Dna Sforza Galitzia, care a studiat manuscrisele lui da Vinci, fiind cercetătoare la Universitatea California din Los Angeles, lucrează acum la arhivele Vaticanului. În 2009, Vaticanul a publicat studiul ei “Cina cea de Taină a lui Leonardo în Vatican”, în care ea a examinat tapiseria Cinei cea de Taină, realizată special pentru regele Ludovic al XIII-lea al Franţei, şi care se baza pe faimoasa pictură murală din Milano.
Cercetătoarea a declarat că ea a lucrat la un model care ar explica codul ascuns al lui da Vinci, lucru ce ar implica semnele zodiacului şi folosirea acelor 24 de litere ale alfabetului latinului, pentru a reprezenta cele 24 de ore ale zilei. “Da Vinci a fost un om de ştiinţă, dar şi un om credincios, care a trăit în vremuri dificile şi care şi-a ascuns mesajele pentru a nu fi atacate”, a mai spus cercetătoarea.
Cina cea de Taină de Leonardo da Vinci, care măsoară 4,6 metri pe 8,8 metri, acoperă tot peretele Mănăstirii Santa Maria della Grazie din Milano. Da Vinci a început opera sa în 1495, şi a terminat-o în 1498. Pictura murală a fost restaurată între 1978 şi 1999, după ce a fost puternic deteriorată.
În romanul “Codul lui da Vinci” a lui Dan Brown, acesta sugerează că figura din dreapta lui Iisus Hristos din “Cina cea de Taină” n-ar fi apostolul Ioan, ci Maria Magdalena, care ar fi fost însărcinată cu Iisus Hristos. Cartea a fost considerată o blasfemie de către Biserica Catolică.

Celebra frescă “Cina cea de Taină”, pictată acum 500 de ani de artistul florentin Leonardo da Vinci, a stârnit o aprigă dispută din cauza thrillerului esoteric “Codul lui da Vinci”, al scriitorului american Dan Brown. Disputa este legată de personajul “misterios” pictat în dreapta lui Iisus. Este acesta feciorelnicul apostol Ioan, aşa cum cred majoritatea specialiştilor, sau este Maria Magdalena, “prima dintre apostolii lui Iisus”, aşa cum încearcă să acrediteze Dan Brown şi nu numai el? Există vreun mesaj secret în “Cina cea de Taină” pictată de Leonardo da Vinci? Orice teorie a conspiraţiei
trebuie să conţină între 60 şi 70% adevăr că să fie credibilă. De care adevăr s-a folosit Dan Brown în legătură cu celebra frescă?
Procesul de la Vinci
Având în vedere amploarea romanului “Codul lui da Vinci”, vândut în peste 30 de milioane de exemplare, specialişti în artă şi istorie au găsit de cuviinţă să se întrunească la Vinci, localitatea natală a lui Leonardo, într-un simulacru de proces, în genul celui care a reabilitat, în urmă cu câţiva ani, “vrăjitoarele din Salem”. “Jurii”, prezidaţi de Alessandro Vezzosi (care a mai adunat o dată somităţile din domeniile artelor şi istoriei pentru a-l reabilita pe marele pictor florentin), directorul muzeului dedicat lui Leonardo, au întors pe dos viaţă şi activitatea acestuia în contextul vremii sale, după cum reiese din documentele mai mult sau mai puţin mediatizate. Era nevoie de aşa ceva? Era. Pentru că toată “greutatea” teoriei conspiraţiei din romanul lui Dan Brown sta pe umerii lui Leonardo da Vinci, acest personaj misterios şi plin de contradicţii care a marcat Renaşterea italiană. El trebuia “absolvit de erezie” pentru că eşafodul lui Dan Brown să se prăbuşească.
“Acuzaţiile”
Conform autorului Dan Brown, Leonardo da Vinci ar fi fost Mare Maestru al Prioriei Sionului, frăţie întemeiată pentru a-i proteja pe adepţii supravieţuitori ai lui Iisus şi pe apropiaţii săi de prigoana autorităţilor vremii, ştiut fiind faptul că primii creştini, în special cei apropiaţi Întemeietorului, au fost supuşi unei vânători continue. Mai mult, chiar Leonardo ar fi fost din stirpea lui Iisus, pentru că funcţia de Mare Maestru al Prioriei Sionului nu putea fi ocupată decât de rudele lui. În calitatea sa de Mare Maestru al Prioriei Sionului, Leonardo da Vinci ar fi vrut, după cum susţine Dan Brown, să restabilească dreptatea, trimiţând un mesaj credincioşilor, prin celebra fresca “Cina cea de Taină”. Mesajul ar fi fost că Maria Magdalena ar fi trebuit să conducă biserica, şi nu cei care au transformat învăţămintele lui Iisus într-o afacere.
Ipotezele lui Dan Brown îşi găsesc forţa în faptul că fresca lui Leonardo, “Cină cea de Taină”, este, într-adevăr, foarte misterioasă. Pe măsura Maestrului său, despre care nici astăzi nu se ştie dacă a fost “înger” sau “demon”, după cum susţin biografii lui.
Boala misterioasă a lui da Vinci
Înainte de a spune de ce a fost şi este considerat Leonardo Da Vinci poate cel mai ciudat dintre toţi artiştii trecuţi şi prezenţi, atragem atenţia asupra unei afecţiuni a creierului foarte rară şi foarte ciudată, căreia nu i s-au descoperit cauzele sau tratamentul nici în ziua de astăzi, de aceea nici nu are o denumire anume. Bolnavul, deşi ambidextru – aceeaşi abilitate la ambele mâini – manifestă o tendinţă de a vorbi şi a scrie cursiv… invers, în oglindă, fiind nevoie de o mare concentrare pentru a traduce în limbaj normal. Pentru această operaţiune este nevoie de câteva secunde în plus, adesea aceşti oameni fiind consideraţi întârziaţi mintal, pentru că le lipseşte spontaneitatea dialogului. Departe de a fi întârziaţi mintal, oamenii care suferă de această stranie afecţiune dau dovadă de o minte genială, “universală”, putând să exceleze în multe domenii, dacă ar putea duce până la capăt ce întreprind. Pentru că, având o foarte mare putere de pătrundere a detaliilor, ei au probleme la asamblarea întregului. Când efervescenta mintală este maximă, bolnavii nu supravieţuiesc.
Specifice acestei afecţiuni, care, de regulă, este descoperită abia când copilul începe să vorbească pe “păsăreasca” lui, sunt “crizele jacksoniene atipice”, în care corpul înţepeneşte că la crizele de tetanie, ochii se fixează asupra unui punct, ca şi când bolnavii ar fi absorbiţi total de ceva. Din cauză că “ard” prea mulţi neuroni, au nevoie de multă odihnă ca să se refacă. Când sunt foarte nervoşi sau emoţionaţi, nu se mai pot controla, turuind “invers”, de nu-i înţelege nimeni. Viaţa printre oamenii normali, cărora le sunt superiori ca inteligenta, îi oboseşte peste măsură, căutând singurătatea. De regulă, bolnavii nu ating maturitatea, dar exista excepţii care nu pot fi explicate. Dat fiind că boala este foarte rară, cercetătorii n-au ajuns încă la un numitor comun în ceea ce priveşte cauzele declanşatorii. A suferit Leonardo da Vinci de o asemenea afecţiune?
“Însemnatul”
“Lionardo, Lionardo, cât de mult suferi tu!”, scria artistul, uneori, pe marginea caietelor sale de studii. Mulţi au încercat să pună această suferinţă pe seama geniului neînţeles. Lui Leonardo i se pusese eticheta de “Însemnat”, “atins de necuratul”, din cauza faptului că era stângaci, “partea răului”, după cum se considera în acea vreme şi uneori chiar şi astăzi, pe la ţară. Era, oare, stângaci? Era mai mult decât atât, mărturie fiind nenumăratele sale notiţe scrise… invers. Schimbarea aplecării literelor demonstrează că schimbă mâna, însă scria tot în “oglindă”. Ca să mascheze faptul că nu putea scrie altfel, a lăsat să se creadă că este o “tehnică” anume dezvoltată de el. Ba chiar avea şi un “sfat pentru pictorii care căutau desăvârşirea”: “Faceţi-vă din oglindă un Maestru!”
Odată i s-a plâns lui Sebastiano Serlio, unul dintre puţinii prieteni, că “mâna nu poate ţine ritmul cu mintea”, un alt indiciu al bolii misterioase. Dacă a suferit, într-adevăr, de o astfel de boală, aceasta trebuie să se fi manifestat din copilărie.
Taciturn şi singuratic
Tot ce ştim despre acea perioadă este faptul ca Leonardo a avut o fire închisă. S-a născut în 1452, la Vinci, fiu nelegitim al lui Piero di Antonio, care a mai făcut zece copii cu două neveste. Nu a fost niciodată agreat, din cauza firii sale taciturne, petrecându-şi tot timpul desenând, singur, pe câmpuri. La 14 ani a plecat la Florenţa să se facă pictor. Abia după ce a intrat în Confreria Pictorilor Florentini au început să se strângă referiri despre ciudăţeniile firii sale: lucra în permanenţă la ceva, dormind câte 15 minute la fiecare patru ore, era vegetarian, când îşi aducea aminte să mănânce, trăia singur, n-avea iubite, deşi era extrem de frumos, cu părul blond, lung, buclat şi ochi albaştri. Era de părere că: “Numai solitudinea îţi oferă libertate!” Adeseori, când lucra în atelierele Confreriei, rămânea pironit, cu penelul în mână.
Matteo Bandello, un mare admirator al Maestrului, credea că Leonardo gândea mult fiecare detaliu, de aceea rămânea “înţepenit” astfel. “Când îşi revenea din contemplaţie, mai trăgea o tuşă şi plecă grăbit acasă”, scria Bandello. Aceste stări “extatice” puteau fi acele crize jacksoniene atipice, după care bolnavul trebuie neapărat să doarmă. Şi somnul de 15 minute la fiecare patru ore este un indiciu al bolii.
Leonardo da Vinci, obsedat de muşchi
Au mai fost şi alte indicii. Odată, intrând în audienţă la Lodovico îl Moro, Duce de Milano, pentru a se recomandă, nu a reuşit să vorbească. S-a dus acasă şi i-a scris în linişte o scrisoare în “oglindă”, în care îşi enumeră calităţile de savant: inventator, inginer, pictor, sculptor, muzician, matematician, anatomist, astronom, geolog, biolog, filosof. Demn de remarcat este faptul că “Messer Leonardo” nu a terminat nicio lucrare de-a sa, din nici un domeniu. Probabil, cel mai preocupat era de boala neînţeleasă care-l chinuia. Aşa s-ar explica studiile sale obsesive în privinţa muşchilor, pe care îi izola, urmărindu-le mecanismul de funcţionare. Toţi oamenii de ştiinţă au căzut de acord că studiile lui Leonardo asupra muşchilor şi circulaţiei sângelui nu aveau nicio legătură cu pictura. “Doctorul”, cum i s-a mai spus, îşi cercetă, probabil, boala şi cauta leacul. Oricum, se pare că ajunsese la concluzia că nu muşchii sunt “vinovaţi” de crizele sale, ci creierul, fiind primul cercetător care a făcut secţiuni craniene, astfel încât să pună în evidenţă toate zonele creierului şi modul lor de irigare.
A fost da Vinci şi homosexual?
Pe lângă “stângăcia” lui considerată de rău augur, Leonardo mai fusese denunţat şi că homosexual, din care cauza a stat vreo două luni la închisoare, până a fost crezut că anonimă calomnioasa scrisă pe seama lui era doar o dovadă de invidie. Iată un nou motiv pentru care prelaţii nu-l priveau cu ochi buni, ceea ce-l necăjea şi mai tare pe Leonardo.

“Ereticii” lui Lorenzo Magnificul
Leonardo nu era singurul rebel al vremii sale. El a ucenicit la curtea lui Lorenzo Magnificul, unde se refugiaseră filosofi renumiţi, majoritatea după căderea Constantinopolului, de unde luaseră cu ei preţioase documente ale savanţilor antici. Familia Medici era recunoscută pentru achiziţionarea de codice vechi, era fondatoare de universităţi şi biblioteci, într-o epocă în care Italia nu se putea lăuda cu manuscrise. La Palatul Careggi se copiau codice rare greceşti, achiziţionate pe multe monede de aur. Era o febră a reîntoarcerii la origini, în care zeii, semizeii, nimfele, satirii inundau arta Florenţei, prilej pentru preoţi şi călugări de a certa oraşul păcătos şi pe conducătorii săi eretici.
Lorenzo Magnificul a fost denunţat ca imoral şi necredincios şi înlăturat de la putere, de călugărul dominican Savonarola, care, paradoxal, avea să fie ars pe rug că… eretic. Totuşi, familia Medici a dat cardinali şi papi. Sub influenţa “academiei lorenziene”, picturile şi sculpturile cu teme religioase executate de artiştii florentini încălcau adesea canoanele religioase, dar nu flagrant. Probabil că artiştii cunoscuseră “codicele interzise”, “evangheliile gnostice”, acea sectă acuzată de primii episcopi ai creştinismului că falsifica scripturile, adăugând elemente ale cultelor orientale, încă din timpul când trăiau Apostolii lui Iisus.
Hieratic şi eretic
Scripturile sfinte ebraice, considerate originale, erau redactate pe suluri, în scriere hieratica – “scriere sfântă”, care codifica astfel sensurile încât să nu mai existe un întreg logic. Cuvântul eretic vine de la “a alege” şi se referă la faptul că există obiceiul să se completeze arbitrar ceea ce nu se înţelegea din scrierea hieratică. Acest “obicei” ducea la concluzii eronate. Hieratic şi eretic se înscriu astfel într-un cerc vicios, adevărul fiind dezvăluit numai celui care deţine cheia dezlegării codului. Nu se ştie cine dintre grecii translatori ai textelor sfinte avea “cheia”, după cum nu se cunosc sursele gnosticilor.
Nici Apostolii lui Iisus care au conceput evangheliile canonice nu au scris totul, unele detalii fiind povestite prin viu grai episcopilor aleşi, ceea ce constituie Tradiţia Apostolică. Ca să se aleagă grâul de neghina, s-a instituit Regula lui Tertulian (secolul II d.Hr.): “Sunt adevărate scripturile cele mai vechi, de la început, acelea care vin de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost Sfânt în Bisericile Apostolice”.
Certurile cu Papii
Este foarte posibil ca artiştii de la curtea lui Lorenzo Magnificul să fi cunoscut “evangheliile gnostice”. Michelangelo a pictat Capela Sixtină într-o ceartă continua cu Papa Iuliu al II-lea, care, totuşi, l-a înţeles, spre deosebire de Papa Paul al IV-lea Carafa, care l-a declarat eretic şi a pus să fie “îmbrăcate” figurile de pe Capela Sixtină. Oricât ar fi fost ei de înţelegători, prelaţii nu puteau trece cu vederea defectele şi “blasfemiile gnostice” învăţate la curtea lui Lorenzo Magnificul. Pe de altă parte, oricât s-ar fi răfuit artiştii florentini cu preoţii, cum majoritatea comenzilor erau plătite de aceştia, disputele nu durau mult.

Leonardo şi-a folosit propriile trăsături din tinereţe pictându-l pe Ioan, în “Cină cea de Taină”?
Multe mistere sunt legate şi de frescă “Cină cea de Taină”, pe care Lodovico îl Moro i-o comandase lui Leonardo pentru unul din pereţii Conventului dominican Santa Maria delle Grazie din Milano. Fresca, în general, presupune un perete ud pe care se aplică pigmenţii tempera foarte rapid, până să se usuce tencuiala. Leonardo a hotărât să procedeze altfel, experimentând o tehnică nouă: aplica pigmenţii tempera şi în ulei (culorile în ulei abia apăruseră şi încă nu interesau pe nimeni) pe perete uscat. Avea nevoie de timp mai mult, ca să nu lucreze sub presiune. Dar chiar şi aşa, lucrul a durat patru ani, enorm pentru o frescă. Şi nici nu a fost finisată, ceea ce a iscat certuri cu patronul său. Dar ceea ce era mai grav, fresca a început să se scorojească şi să cadă, încă din timpul vieţii lui Leonardo, iar el nu s-a obosit să remedieze defectele “tehnice”.
Este greu de presupus că un inventator al culorilor nu ştia ce face. Să nu fi vrut ca aceasta frescă să dureze? De ce? E adevărat că aranjamentul apostolilor la “Cina cea de Taină”, în viziunea lui, este mult mai simbolică decât cer canoanele, dar artiştii florentini, aflaţi în plină Renaştere, tocmai prin acest lucru se remarcau.
Scriitorul Dan Brown “descoperă” că Maestrul Leonardo a pictat-o la dreapta lui Iisus – dreapta fiind locul de onoare – pe Maria Magdalena, căreia ar fi vrut să-i anunţe prioritatea apostolatului. Dacă pe ea a pictat-o Leonardo, atunci, într-adevăr, era o influenţă a “Evangheliei după Maria Magdalena”, de provenienţă gnostică, care a circulat din secolul II d.Hr.
Însă, în evangheliile canonice, mai ales în cea după Ioan, se vorbeşte despre un apostol “mult prea iubit de Învăţător”, cel mai tânăr dintre toţi, de aceea cu figura feciorelnica. Acesta era surprins adesea stând la pieptul Învăţătorului, ca un copil lângă fiinţă dragă. Este vorba de Ioan, căruia Iisus îi purta mai mult de grijă, dat fiind că era cel mai mic. Iar dacă priveşti în oglindă “Cina cea de Taină” pictată de Leonardo da Vinci – oglinda pusă pe latura stânga, pentru că aşa se descifrau “inversurile” Maestrului, după cum el însuşi povăţuia – se poate constata că personajul feciorelnic stătea în stânga Întemeietorului. “Stânga” era şi “pecetea” lui Leonardo şi mulţi specialişti au observat ca Ioan din “Cină cea de Taină” are trăsăturile lui Leonardo din tinereţe. Punându-se pe sine în stânga lui Iisus, Leonardo a lăsat în “Cină cea de Taină” declaraţia lui de credinţă faţă de Mântuitor. Şi poate că n-a vrut ca “blasfemia” lui să dureze!
Sursa: http://www.formula-as.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s